Piatra Graitoare Acasă Despre noi Galerie Tarife Oferta pentru companii Atractii turistice Rezervare Contact

Despre noi

Povestea mea începe în Oradea, în anul 1973. De când mă ştiu, am fost fascinat de frumuseţea naturală a Apusenilor, pe care i-am vizitat de multe ori în copilărie şi în adolescenţă. După ce am cutrierat toate potecile şi peşterile, am plecat să vizitez şi restul lumii. Aşa am ajuns să muncesc în toată ţara, în cele mai selecte cazinouri cu putinţă.

Însă aventura mea nu se opreşte aici. Cariera mea de crupier mi-a adus mai mult decât satisfacţia de a fi aproape de oameni. Atunci am cunoscut-o pe soţia mea. Îmbătaţi de tinereţe, la 27 de ani am plecat într-o lungă croazieră în jurul lumii – tot crupieri.

Am petrecut ani, pe vase de croazieră, în preajma turiştilor, însă sufletul nostru era tot acasă. Ne-am plimbat prin Caraibe, Argentina, Brazilia, Uruguay, Statele Unite, Maroc, Israel, Grecia, Rusia, Spania, Anglia, Malaezia, Thailanda, Mexic, şi sunt numai câteva.

În 2015 am spus stop. M-am întors acasă, am cumpărat un petic de pământ pe Valea Arieşului şi am început să punem cărămidă peste cărămidă pentru a ne contrui visul.

Situată în Satul de vacanţă Vârtop, la 300m distanţă de pârtie şi în acelaşi timp în apropierea a multiple trasee montane şi obiective turistice, pensiunea Piatra Graitoare îşi propune să devină un colţ de rai într-un cadru natural deosebit. Încă de la început, ne-am dorit să oferim servicii de înaltă calitate, într-o atmosferă caldă şi prietenoasă, tuturor oaspeţilor noştri. Iar eforturile noastre nu au trecut neobservate: în 2016 am primit 9.2/10 Guest Review Award, acordat de booking.com

Piatra Graitoare

Amenajarea camerelor îmbină stilul clasic al cabanelor montane, cu băi moderne în stil minimalist. Pentru ca ne gândim la voi, toate camerele au balcon, fiecare cu o perspectivă unică asupra locaţiei. O viaţă petrecută în turism ne-a învăţat că atenţia la detalii, aspectul imaculat al camerelor şi gradul ridicat de confort sunt esenţiale pentru un sejur perfect.

Piatra Graitoare

Pentru că suntem ambiţioşi, ne dorim să oferim oaspeţilor noştri tot ceea ce este mai bun. De aceea, căutăm constant noi modalităţi de a vă surprinde într-un mod plăcut. Dacă ar fi să aruncăm o privire în viitor, pe lângă pensiune vom vedea şi:

Spa & Sauna

Spa & Sauna

Pentru oaspeţii noştri care îşi doresc să se relaxeze după o zi de drumeţii.

Restaurant

Restaurant

Centrat pe preparate tradiţionale, pregătite cu grijă de bucătarii noştri.

Evenimente

Evenimente

Ne place să ne simţim bine! De aceea punem deja la cale o mulţime de evenimente.

Ne bucurăm că aţi parcurs pagina noastră până la capăt. Acum, că aţi aflat câte ceva despre noi şi pensiunea noastră, vă invităm să aruncaţi o privire peste fotografiile pensiunii.

Vezi galeria